Evaluarea Copilului & Intervenția Terapeutică în Context Familial

Distribuie

📅 24 Mar 2018 - 25 Mar 2018 ⏰ 9:00 - 20:00

0 *Adaugă o notifcare în calendarul Google

📌 Institutul Sper
Splaiul Independentei nr 17, bl 101, sc 2, et 4, ap 29, București, Romania

Loading Map....

Dragi psihologi, asistenți sociali, psihopedagogi,

Institutul SPER organizează în perioada 24-25 martie 2018 la Bucuresti cursul de formare şi educaţie continuă în domeniul psihologiei clinice, consilierii şi psihoterapiei

EVALUAREA COPILULUI ȘI INTERVENȚIA TERAPEUTICĂ ÎN CONTEXT FAMILIAL

Program acreditat de Colegiului Psihologilor din România, Comisia de Psihologie Clinică şi Psihoterapie, cf. anexei nr. 4 din 23.01.2015 (curs nr.9) la avizul profesional nr. RF-II-B-2 din 19.06.2006, reacreditat conform PV nr. 10 din 18.11.2016.

Tematica cursului:
Ziua 1 – 24 Martie 2018
Workshop-ul “Cum să dai sens desenelor copilului în evaluarea și intervenția terapeutică bazată pe principiile Psihoterapiei Experienţiale Unificatoare“

Tematica workshop-ului va viza clarificarea unor aspecte ce țin de:
1.Aspecte generale (legislative, etice, deontologice) privind evaluarea psihologica;
2.Etapele și scopul procesului de evaluare:
– interviul cu părinți și copii;
– observarea copilului în relație cu părinții;
– evaluarea clinică și testarea psihologică a copilului și adultului;
– evaluarea părinților/abilităților parentale; dinamica familială/pattern-uri de relaționare/istoric de abuz/violență domestică;
– alte documente colaterale;
3. Prezentarea unor instrumente de evaluare psihologică specifice:
Testul Desenul familiei în mişcare (Kinetic Family Drawings, KFD; BURNS, Kaufman, 1970)
Testul „Childhood Hand that Disturbs” (Roseline D. Davido-1994)
Eight-Card Redrawing Test (8CRT);
Bird’s Nest Drawing
Testul mamă-copil

Ziua 2 – 25 Martie 2018
Workshop-ul “Jocuri terapeutice pentru mici şi mari! – Workshop de improvizaţie creatoare bazat pe principiile Psihoterapiei Experienţiale Unificatoare“

Jocurile terapeutice sunt o modalitate foarte bună pentru terapeut să dezvolte abilităţile emoţionale şi sociale ale copilului. Copiilor le place să se joace şi ei învaţă cel mai bine prin joc. Jocurile provocative îi focalizează pe copii într-o anumită experienţă în care pot conştientiza cum perpetuează şi întreţin un comportament dezadaptativ, pentru ca mai apoi prin resemnificare să dea noi sensuri experienţei dificile
Acest workshop ilustrează aplicabilitatea fundamentală a tehnicilor expresiv creative în lucrul cu copii, adolescenţi dar şi adulţi, precedată de unele observaţii cu privire la evoluţia demersului terapeutic.
Tematica workshop-ului va viza clarificarea unor aspecte ce ţin de:
o Principiile psihoterapiei experienţiale la copii;
o Când este necesară psihoterapia?
o Diagnoza şi intervenţia terapeutică la copii
o Utilitatea tehnicilor expresiv-creative în evaluarea copilului şi a familiei
Totodată în cadrul workshop-ului vor fi prezentate modalităţi de intervenţie dar şi instrumente de evaluare specifice în evaluarea copilului şi adultului cum ar fi Modelul “Basic Ph“.

Precizări tehnico-metodologice:
Pentru formarea unor deprinderi practice în ceea ce privește terapia de familie și evaluarea copilului cursul va avea atât o abordare teoretică cât și una practică (prezentarea unor studii de caz, jocuri de rol, etc).

Finalizarea cursului
Pentru participarea la ambele module cursanţii vor primi un certificat acreditat (20 credite).
Se acceptă și participarea la unul din cele două workshop-uri, situație în care cursanţii vor primi un certificat acreditat (10 credite).Ocuparea locurilor se face în ordinea efectuării plății.
Costul cursului
550 Ron pentru participarea la ambele workshop-uri.
280 Ron pentru participarea la un singur workshop.

Pentru achitarea taxei de participare vă rugăm trimiteți un mail la adresa de mail sperpsi@gmail.com cu urmatoarele date: Nume prenume/ Date firma, CNP/CUI, Adresa, Nr de telefon. Veţi primi pe mail toate detaliile necesare efectuării plății. Rezervarea locurilor se face după ce primim confirmarea de plată

Pentru inscrierile timpurii, respectiv pina la data de 10.03.2018 taxa de participare poate fi platita si in 2 transe, ultima rata putand fi platita nu mai tarziu de data de 22.03.2018.

Formator: Gabriela Marc – Formator in cadrul Institutului SPER, Asistent Universitar in cadrul Facultatii de Psihologie si Stiintele Educatiei- Universitatea Bucuresti, Doctor în psihologie, consilier psihologic şi psihoterapeut autonom, supervisor psihogie clinica.

Pentru detalii si informatii suplimentare: Gabriela Marc, tel: 0723.176.160, e-mail: marcenciu@gmail.com

Sursa: facebook.com/events/148632432597245

 

Portalul infopsi.md este de vânzare!

Portalul www.infopsi.md este de vânzare. Prețul: 200 euro.

Sunteți interesat(-ă) de anunțurile din această categorie? Completați formularul de mai jos, bifând modalitatea cea mai potrivită pentru dvs. (zilnic, săptămânal sau ambele). Veți primi astfel în poșta dvs. electronică doar noutățile care vă interesează!

Doresc să primesc noutăți prin e-mail din categoria:

Administratorii portalului nu sunt afiliați în niciun fel cu autorii anunțului original și nu poartă răspundere pentru conţinutul lui. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.


Distribuie

Lasă un răspuns